Spoturi TV si videoclipuri aiurea

Ca de obicei, nervoasa si nemultumita.

Coca Cola, compania, ma ingretoseaza constant. In spoturi. Produsul imi place. Cu toate ca stiu ca voi muri in chinuri (si) din cauza continutului lui.

Cred ca nu ati ratat nici voi (din pacate) limbile alea hidoase, cu picioare groase si vene evidente pe dos. Limbi care se intind pe sticla de Coca Cola. Zero!!! Sinistre.

Sau ochiu’ cu picioare. Scos din orbita. Bleac!

Plus gluma de la sfarsit:

– Esti un mare mincinos.

– Eu? Mare???

Rasuflata! De vreo trei ani.

Spot Coca Cola hidos 2: Fata de pe mana careia se preling 3 cuburi de gheata. Coca Cola care se scurge de pe mana unui tanar. Curge Coca Cola rauri-rauri, ca sangele strabunilor. De pe mana paroasa a aluia. Iiiiiiu….

Pufuletii Gusto… Ala cu capu’ taiat. Cum i se vede lui gatu’ ca si cotletul din Tom si Jerry. Penibil de prost realizat. Stiu, “poetu’” a vrut sa zica altceva… Aiurea mod de a transmite mesajul.

Sau spotul ala cu “Fata de caineeee”. Clar nu sunt in target-ul pufuletilor astora. Mai bine-mi fac mamaliga.

Totusi, mai sunt sperante in domeniul asta:

Videoclipuri romanesti. Daca nu se misca in reluare, nu e la moda. Akcent, Inna, Voltaj si parca mai era unu. Play and win. Jenibil!!! (combinatie intre jenant si penibil). Da’ daca e un sablon, ce sa ne ma stresam sa cream ceva nou?

De ce nu sunt matematician

De vreo 3 saptamani scriu si vorbesc despre Gala Premiilor in Educatie. Asta pentru ca imi place ideea proiectului la maxim, pentru ca vorbim de 200.000 de euro premiu pentru oamenii din sistemul educational si… pentru ca lucrez la organizarea lui

Asa se face ca in ultima perioada m-am tot invartit printre profesori si am tot “vorbit” cu facultati si licee (din cand in cand imi place sa comunic cu cladirile ). Inevitabil mi-am amintit de vremurile in care eram eleva. Si ma lovi… tare mare noroc am avut…

De ce noroc? Pai, chiar daca am facut cate 7 ore de matematica pe saptamana, timp de 4 ani, 5 de informatica,5 de fizica si 3 de chimie, nu am devenit absolvent de Politehnica. Nu ma intelegeti gresit: respectele mele pentru realisti, dar eu n-am niciun talent in zona asta. Doar avusesem un profesor foarte bun de matematica in generala.

Noroc pentru ca m-a “gasit” un profesor care mi-a aratat ca n-am ce cauta la profilul ala. Un profesor care m-a trimis la cursuri de jurnalism. M-a “facut” redactor la revista scolii. Si m-a “bagat” in clubul de dezbateri. Toate astea pentru ca a crezut ca “ma irosesc” la mate info. Si mare dreptate a avut.

Pentru binele pe care mi l-a facut, pentru ca mi-a deschis ochii si mi-a aratat ca n-am nicio emisfera pentru cifre, as fi putut sa o propun pentru Profesorul anului. Si poate ar fi castigat premiul de 10.000 de euro. Dar pentru ca nu ar fi etic, astept sa vad daca va fi propusa de un alt elev.

Acum, sunt curioasa cati dintre voi au fost “salvati” de un profesor de la o cariera care nu ar fi avut nicio legatura cu ei. Cati astfel de profesori care se implica atat de mult in dezvoltarea elevilor lor exista? Am fost eu norocoasa sau sunt si alte mii de profesori care se implica la fel de mult in meseria pe care o practica.

Pentru ca ma “arde” curiozitatea, pornesc o leapsa.

Cris? La tine cum a fost?

Alina sigur are ceva funny de spus despre un profesor care merita nominalizat la Gala Premiilor in Educatie.

Magda? Te bagi?

Si pentru ca nu a primit pana acum o leapsa virtuala, o intreb si pe Tincuta daca vreun profesor a avut o anumita influenta asupra carierei ei.

Tare curioasa sunt de feedbackuri.

Top 5 argumente slabe

Discutie intre 2 adulti. Sa-i numim A si B.

A sunt eu. Deci “we don’t like B” .

A e client. B presteaza servicii.

A are idei pentru serviciile pe care B i le livreaza. Mai multe.

La un moment dat, B, posibil exasperat, incearca sa opreasca schimbarile lui A.

Intr-o discutie de 5 minute, mi-au fost date 5 argumente proaste slabe pentru ca A sa termine in p…ana mea cu schimbarile. Eh, mai jos, top ru-si-ni-ca argumente.

5.Cifrele arata ca… Atunci cand auziti ca cifrele fac ceva, fiti atenti! De fapt cifrele arata cu totul altceva! La mine cel putin este un fapt dovedit. De exemplu. Eu spun: hai sa luam mere. Cineva: nuuuu, statisticile spun ca 150 de oameni mor zilnic din cauza furtunilor. Asa si pe la serviciu. Tu zici de mere. Ei iti trantesc niste statistici cu pere. Fiti atenti de nu-i asa.

4. Am agreat un prim proiect. Asea, si? Daca proiectul merge imbunatatit, tu te opresti la mijlocul drumului? Phaolooo, de asta e tara asta unde e… Ca ne multumim cu mediocritate. Deaca pleanu’ areata ca autostrada tre sa treaca prin cablurile de tren, nu schimbam nimic… C-am agreat!

3. Dureaza foarte mult… Ia sa te vad io cum tuuuu, prestator de serviciiiii, te straduiesti sa faci ce esti platit sa faci. Intr-un timp scurt.

2. Lucram de mult timp la acest proiect, tot facem schimbari si am si alte proiecte. Nu inteleg de ce pe mine ma intereseaza problemele lor. Io le zic lor ca i s-a stricat lu’ mama (mamei mele, evident), telefonul??? Facem schimbari pana iese bine!

1. Io am experienta de 10 ani. Zau ma? Pai si in 10 ani atat ai invatat? Doar atat stii??? Io am experienta de 2… si parca tot m-am prins un pic mai mult decat tine care e treaba.

Evident, dupa 5, 4, 3, 2, 1… io nu mai puteam nici macar sa trimit un feedback pe mail. Ca ma enervasem!  Rau! Nu doar puerilitatea argumenteleor, ci faptul ca io chiar par (dupa nume probabil, pentru ca face to face nu am apucat sa ne cunoastem), cum spuneam, io par stupid rau daca cineva isi permite sa vina cu astfel de argumente.

Cum spunea un clasic in viata: “Astia nu ma reshpecta, dom’le!”

Despre Dragele mele

Bun. Am primit leapsa de la Cristinica. Trebuie sa povestesc despre prietenele mele si daca scriu frumos, voi castiga premii de le Red’s.

Asta e cea mai potrivita ocazie “ca sa le parasc”. Deci… Sunt niste lenese dom’le! Numai in jurul unei mese ne putem vedea. La cafea, suc, ceai, apa plata cu lamaie si alte “bauturi lichide”. Ce sa zic eu de ele? Ce sa povestesc? Cum stam si tocam marunt, marunt ce a zis Gigi cand a vazut-o pe Gica? Sau ce “tunata” e aia de la masa de langa? N-am ce dom’le! Uite-le numai cum stau…

Eh, acum mai facem si noi miscare. Pana in club. Dar nu stam mult in picioare. Ne asezam repede la o masa, ne mai ridicam un pic sa miscam bratele (amortim, ca de la o varsta…) si abia asteptam sa plecam (e muzica prea tare) si sa ne vedem a doua zi la o cafea, suc, ceai, apa plata cu lamaie si alte “bauturi lichide” (Nu renuntam la cluburi pentru ca ar insemna ca am imbatranit. Si noi suntem niste pisi in floarea varstei).

Acum, am mai iesit si la iarba verde… dar ne-am asezat repede la masa sa vorbim un pic…

Ne-am miscat noi pana la mare anul trecut… Dar n-am stat mult la plaja (era cald). Pe terasa, la o cafea, suc, ceai, apa plata cu lamaie si alte “bauturi lichide” e mai bine.

Si asa statice cum sunt, tot mi-e drag de ele! Si nu le-as schimba pentru nimic in lume! De altfel, mie mi-e bine rau la o cafea, suc… Si toate discutiile cu ele imi dau forta sa merg mai departe.

Pup fetele!

PS: Leapsa sa se duca la Alexandra si Draga mea. Ia sa le vedem!

ERC PRESS Reloaded

Pentru o scurta perioada de timp – 3 ani – am lucrat ca redactor multimedia la editura ERC PRESS. In prima faza am testat CD-urile cu jocuri pentru copii. Aveam 19 ani si testam (a se citi “jucam”) jocurile pentru copiii de 5 ani. Si da, eram platita pentru asta. Apoi am inceput sa redactez textele care se auzeau pe CD-uri, sa fac revistele care insoteau CD-urile, sa “gandesc” si sa inregistrez spoturile pentru produsele noastre&Co.

Am pastrat legatura cu ai mei fosti colegi. De curand, mi-au aratat un spot facut pentru unul din produse. Imi place mult! Si ma intreb daca as fi putut adapta spoturi de genul asta la CD-urile facute de mine .

Spoturile pe care le faceam, impreuna cu Nick si Mihai Ghebrea, erau cam asa (si da, vocea e a mea. Nick spunea ca am voce “metalica”).

Dar mama-mi spunea ca sunt talentata…

Asa ca am continuat…

Ce tanara eram…

Mosu’ din parcare

Victoriei. Langa B1 TV.

Locuri de parcare – 0.

Nervi.

Dau ocol la Novotel.

La Sala Palatului.

Novotel.

Palatului.

Pic in shant. Se lucreaza.

Muncitori zambitori. Femeia la volan.

Nervi din nou.

Caut, caut, caut.

Gasesc un loc liber pe o trecere de pietoni.

Neseriozitate? So what? Sa-i pun bretele si sa o iau cu mine?

Parchez.

Una bucata mos cu o lada de cico. O pune in spatele masinii.

Continui sa parchez. Tipa.

Manevre. Tipa.

N-am servo. Tipa.

Opresc motorul. Tipa.

Plec. Tipa.

Dupa munca: stergatoare ridicate.

Mos zambeste.

Las stergatoarele jos.

Zambesc.

Imi spune ca e pozitiv cu mine.

Imi face semn sa-i dau bani.

Zambesc.

Io maine unde parchez?

Exces de hipersensibilitate

Dom’le, am devenit niste hipersensibili. Dam vina pe oricine numai sa nu fim noi considerati vinovati si inchidem gura interlocutorului urland (chiar daca nu avem dreptate). Tot timpul suntem nedreptatiti si tot timpul celalalt nu s-a purtat cu noi asa cum ar fi trebuit. Ma bag in categoria hipersenibililor de teama ca persoanele care se simt vizate sa nu se supere inca o data pe mine si sa nu ma mai ierte in veci.

Sor’mea nu vorbeste cu mine de o saptamana pentru ca nu i-am dat una din bluzele mele preferate. Alexandra s-a suparat ca am repezit-o pe messenger (in conditiile in care aveam semn de bizi). Anne ma ignora pentru ca are impresia ca nu ma bucur pentru ea (pentru ca ii merge bine). Cu Anca m-am ciondanit acum o saptamana pentru ca mi-am recuperat scaunul de sub biroul ei (adica eu aveam un scaun din generatia trecuta, mulat dupa fundul meu, continand firmituri de la Magura mea, ea mi l-a luat pe furis si tot ea s-a ratoit la mine cand mi l-am luat inapoi). Si cate alte exemple mai am…

Deci eu cred ca lumea asta a luat-o razna rau de tot. Referitor la gura mare: e o strategie pe care nu stiu cum sa o abordez. Urla lumea la mine si chiar daca am cum sa ripostez cu argumente corecte, nu mai am cand. Si-l las pe nebun sa urle si ma intorc frustrata in culcusul meu intrebandu-ma cum sa reactionez data viitoare cand mi se va intampla asa ceva.

Ma simt sub asediu, pe cuvant. Sunt o victima, salvati-ma.

Later update: scaunul nu a fost luat pe furis.

Oameni foarte misto

Aseara a fost Festivitatea de Premiere a Olimpiadelor Comunicarii, proiect la care s-a muncit enorm. La finalul lui, simt ca trebuie sa vorbesc despre oamenii foarte misto pe care i-am cunoscut cu ocazia asta.

Si am sa incep cu cei din echipa de organizare. Monument de ambitie, colega mea de birou, Cora. La 20 si un pic de ani – cred ca 21? maxim 22 – fata asta mi-a ridicat mari semne de intrebare.  S-a implicat de la inceput in tot ce inseamna Olimpiade, a petrecut incredibil de mult timp la birou, a avut o rabdare de fier in momentele mai tensionate si o determinare de a duce la bun sfarsit ce a inceput, de invidiat. Genul asta de oameni ma ajuta sa fac diferenta intre persoanele de calitate si figurantii de generatie. Mai clar: daca exista oameni ca si Cora, care te fac sa-i respecti prin munca pe care o depun, ceilalti, care doar pretind respect, trebuie sa se multumeasca cu indiferenta. Deci Cora? Esti foarte tare, frate!

Numarul 2 din birou: Cristinica. A fost volunatrul cel mai prezent la Olimpiade (5-6 zile pe saptamana la birou, 8-10 ore de munca pe zi). Nu o apreciez doar ca personalitate – este un fel de bula de optimism ambulanta – ci in special pentru conceptiile pe care le are.

De altfel, apreciez toti voluntarii care s-au implicat in proiectul asta, care si-au rupt din timpul de invatat (stiti ca e sesiune, da?) pentru a munci, voluntar. Evident ca au si beneficii, dar la cat de materialista sunt, mie “alte beneficii” fara bani, nu-mi suna foarte bine. Aruncati cu pietre, da’ asta e parerea mea.

Revenind, voluntarii care mi-au dat o stare buna: Valentina, Sonia si Roxana, 3 fete foarte finute si descurcarete, Elena si Corina (au facut o treaba excelenta la biroul de presa) si ieri, Magda – este atat de calda!

In domeniul asta al comunicarii, care mi se pare plin de figuranti, cu aere de superficialitate si aroganta maxima, fetele astea… Aduc calitate.

PS: am sa scriu si despre Olimpiade ca eveniment – Festivitate, Petrecere, premii, clienti, organizare, presa si breifuri – dar astept pozele – ca sa ma iexprim complet. Dar, pe scurt: as accepta critici fata de eveniment doar din partea… de fapt n-as accepta. Pentru ca cine are capacitatea intelectuala sa organizeze un eveniment care s-a desfasurat pe parcursul a trei luni,  care a adunat – referindu-ma numai la inscrieri, 600 de studenti din toata tara, profesori universitari, jurnalisti, companii, institutii, politicieni etc. – cum spuneam, “capabilul” respectiv n-ar avea cum sa critice un astfel de proiect. N-ar avea de ce si nu si-ar permite sa nu aprecieze munca din spatele lui.

Despre fuga de responsabilitate, lipsa de bun simt, soferi inconstienti si tineri bolnavi de importanta

Am o stare foarte buna. Si sunt mandra de mine. Pentru ca mi-am propus ceva si am reusit. Pentru ca am bifat 2 bullett-uri si mi-am demonstrat ca pot sa ma depasesc. Pentru ca sunt mai buna decat credeam ca sunt. Si mai lipsita de modestie decat credeau altii. 

Deci azi nu sunt depresiva (Ieeeeeee!!!!)

Atunci, ce-i cu titlu asta? Pe scurt, elucidam misterul si povestim despre ziua mea plina. De spus inainte ca nu din cauza intamplarilor de mai jos am o parere foarte buna despre mine. Partea aia cu narcisismul era doar asa… ca sa ma mai laud si io…

Revenind…. Azi mi-am luat foarte multa ****. Da’ macar a venit din partea unui om destept. Nu ma supar ca m-a pus la colt (chiar daca n-avea niciun motiv. Io eram a cincea roata de la caruta. Da’ daca m-am nimerit in fata lui… ). Ma supar in schimb pe roata 4 care ar fi trebuit sa fie nu in locul meu, ci macar langa mine (pentru ca avea mai multa autoritate si credibilitate decat una de 24 de ani si 49 de kilograme). Eh, roata 4 si-a cam bagat picioare.

Momentu’…  interminabil. Jur ca mi-am dorit sa fiu pentru cateva minute strutz. Da’ macar sunt multumita ca el – roata 4 – a iesit bine. Si vreau sa-i multumesc (aaaa… NOT!),  pentru ca mi-a dat ocazia sa-mi amintesc una din calitatile pe care le am: nu fug dom’le din fata taifunului. Stau ca vita-n fata lui, dar macar, dupa ce trece, imi dau seama ca am caracter (pe care sincer, as vrea sa-l vand. Care da mai mult? )

Tot azi, dupa momentul 1, am facut cunostinta cu oamenii lipsiti de bun simt si oamenii inconstienti. Din acestia fac parte:

-barbatii care injura de fata cu femeile si spun apoi “Sa ma scuze domnisoara”.

-persoanele care se lauda cat de bete se urca la volan. Pentru ca este un motiv de mandrie sa recunosti ca puteai sa dai cu masina peste o fetita, sa omori un parinte, sa faci praf un om pe trecerea de pieton.

-tinerii bolnavi de importanta. Aolo… Aolooooooo… Nu ma apuc sa zic multe. Pun doar o intrebare. Da’ de ce un flintic de om, care e anul 1,2,3 la facultate sau anu’ 1,2 la master pretinde un tratament pe care nu-l merita?

Despre revistele pentru femei

Am facut parte din generatia revistei Bravo. O cumparam in fiecare joi si ii citeam toate sectiunile. Si-mi placea. Fie pentru ca eram mica si proasta nestiutoare – asa ca totul mi se parea interesant – fie pentru ca avea o gramada de informatii care imi erau necesare.

Am crescut, am trecut pe Avantaje. Si stiu ca dadeam o buna parte din alocatie ca sa o cumpar. Cu cat trecea timpul, cu atat se inmulteau paginile publicitare. Am lasat-o, pentru ca mi se parea ca-si bate joc de alocatia mea.

Au aparut apoi site-urile pentru femei. Eve.ro, 121.ro, eva.ro. Imi placeau si le vizitam des, pana cand au devenit foarte complicate. Au multa multa informatie haotic “organizata”. Ma dezorienteaza.

Ma rog… intr-un final… INTRIGA. Am citit ieri intr-una din revistele de mai sus despre femeia independenta. Articolul suna ceva de genul: o vezi in supermarket cu cheile de la masina in mana, cu telefonul la ureche, emanand hotarare (pana aici, ma simteam deja Xena si mi se parea ca ma descrie perfect). Apoi articolul continua: cobori privirea, te uiti la mana ei si vezi ca nu are niciun inel pe dejt (adica…. oalelei, independenta era nemaritata). Mai citesc: ajunge acasa si mananca singura, in pijama, niste junck food. Whatever, ideea era ca femeile independente sunt singure pentru ca, in opinia autoarei, au fost “ranite” (tot timpul femeile sunt niste caprioare ranite! WTF is wrong with this people?) ranite de catre un barbat in tinerete sau si-au vazut mamele “la mana” tatilor lor. In ambele cazuri, niste intamplari negative au facut din fetiscanele alea niste femei independente, dar singure, pentru ca nu au incredere in barbati (si daca as fi o femeie independenta lesbi?moooa… asta da scenariu).

Pei, la mine, aici s-a rupt firul. N-am mai putut sa citesc mai departe. Urmau sfaturi despre cum sa las barbatii sa intre in viata mea pentru ca nu toti sunt porci. Asa spunea articolul. Il scanez, pe bune!

N-or fi toti barbatii porci, dar unele femei sunt sigur rumegatoare . Ma gandesc la cele care cumpara constant reviste pentru articole de genul asta. Din cauza unor astfel de articole exista femei paranoice. Care n-au incredere in ele. Care ajung la 30 de ani depresive. Stiu cazuri.

Eh, si io ma duc in supermarketuri. De cele mai multe ori, am cheile de la masina in mana (daca le dau drumu’ in geanta, le pierd printre cablurile de la cele 3 incarcatoare de telefon – vdf fu primul, toti pretenii au numarul ala. Zapp al doilea – proasta decizie, scap de el intr-o luna, dupa multe aventuri, si Cosmo – au oferta buna rau). Deci, am cheile in mana. Telefonul, la ureche (Multi, multi prieteni. Si mai multe prietene). N-am niciun inel pe mana. Ma duc acasa si ma imbrac in pijama. Dar… supriza… independenta de mine e “combinata”. “Impachetata”. “Luata”. Nu am avut nicio depresie cand eram mica. Niciun fost iubit care sa ma fii ranit tragic. Mama e “cocosul” in casa. Si nu cred ca sunt miezul din Fanta. Sunt convinsa ca sunt si multe alte femei ca mine. Cred doar ca ala a fost un articol foarte prost. Ca multe altele din revistele de gen.